PENTRU BUGETARI, CU PRIETENIE…

de Moise Guran

M-au blestemat bugetarii. Din nou. Nu ştiu cum se face că ori de câte ori vine vorba de restructurarea statului sunt bombardat cu e-mailuri de la bugetari. Vă vine sau nu să credeţi, emisiunea BizBazar este foarte urmărită de această categorie socială (era să zic profesională şi chiar nu ştiu cât de gresit era). Nu de alta dar privaţii încă sunt la serviciu sau sunt blocaţi în trafic la ora 19. În loc să le plâng pe umăr bugetarilor într-o clacă televizată cum fac cei mai mulţi vânători de audienţă, eu mă încăpăţânez să spun că în ţara asta nu vom putea niciodată să avem autostrăzi susţinând un bugetar la 1,5 angajaţi la privat şi un pensionar la un angajat în general.
Cunoscând aceste realităţi anul trecut noi cei de la BizBazar, am decis să punem pe ecran cât mai des cifre care dezvăluie aceste dezechilibre sociale pentru a crea presiune asupra politicienilor, pentru a-i responsabiliza şi a-i determina să nu piardă un an degeaba. N-am reuşit decât să pierdem audienţă, dar asta ştiam că se va întâmpla şi ne-am asumat-o. Acum se întâmplă iar. Ca în Tween Peaks.
Îmi scrie aseară cineva – “Cum ar fi să te dea pe tine mogulul afară? Punem pariu că o să-ţi cauţi de lucru anul acesta?” Păi da, i-am răspuns (am mania asta de a răspunde chiar şi la e-mailurile în care sunt jignit sau înjurat). Da, e foarte posibil să mă dea afară. Iar eu îmi caut tot timpul de lucru. Asta înseamnă să lucrezi la privat – trebuie să fii permanent pregătit. Iar dacă eşti nu vei mai trăi stresat că vei fi concediat. Chiar dacă în ultimii 11 ani am decis să nu schimb locul de muncă, asta nu înseamnă că nu voi fi oricând pregătit să plec. E normal, e firesc, e parte din lumea capitalistă în care trăim. Dacă îţi trăieşti viaţa tremurând să nu-ţi pierzi postul ce rost mai are să o trăieşti? Lumea a făcut un pas înainte, stimaţi bugetari. Lumea noastră, cea socialistă. Acum e altceva. Da, ştiu, e dramatic să fii concediat. Încercăm să surprindem şi astfel de drame la Biz. Probabil cel mai lovit domeniu din economia României în acest moment este chiar media dar simpatia noastră pentru voi bugetarii nu poate funcţiona împotriva unui bine general şi concret, nu poate funcţiona împotriva a ceea ce buna credinţă şi deontologia noastră ne obligă să spunem – nici voi nici noi nu vom trăi mai bine până când patronul vostru, statul, nu va înţelege că nu vă poate mări salariile sau pensiile mărindu-ne nouă taxele pe muncă ci colectând mai mulţi bani din taxe mai mici dar de la mai mulţi oameni care muncesc, investind inteligent şi mult pentru a stimula noi locuri de muncă.
Altcineva, vădit deranjat de diferenţierea pe care o fac eu între bugetari şi angajaţii la privat îmi scrie – “Dar de ce crezi că noi bugetarii nu plătim taxe?” Păi plătiţi, cum să nu plătiţi. TVA de exemplu. Dar contribuţiile? Acel 31.3% pe care statul i-l aplică pe munca mea de privat? I-l plătiţi şi pe ăla? Da? Ei bine eu zic că nu. E o compensare de de 3,5 miliarde de euro în bugetul de stat, o compensare pe care statul o face cu el însuşi, plimbând între unitatea bugetară şi trezorerie nişte hârtii. Acei bani nu există. Ei reprezintă o minciună de 3,5 miliarde de euro.
Ambalat în astfel de argumente am lăsat impresia că urăsc bugetarii. Acum ei mă urăsc pe mine, chiar dacă impresia este falsă. Lucrez zilnic cu bugetarii. Le cer mult şi obţin mult de la ei. Nu sunt genul de jurnalist care se bazează prea mult pe purtătorii de cuvânt. De cele mai multe ori aceştia nu sunt capabili să furnizeze documentări complexe, cifre grele, realităţi ascunse. Pentru asta trebuie să mergi la sursă, la BUGETARUL, la El, la Unicul ce ţine în spate prin competenţa lui orice instituţie a statului. Este cel căruia i-aş tripla urgent salariu. Dar asta nu se poate căci bugetarii vor contracte colective, contracte în care unul mai competent nu poate fi plătit de cinci ori mai bine decât un consumator profesionist de cafea. S-au ales în schimb cu legi speciale în care nu Competentul ci Şeful (sau Pilosul) este plătit nu de cinci ci de zece ori mai bine decât toţi ceilalţi. Inclusiv decât Competentul. Ei bine, cu toată simpatia, eu acest sistem nu îl voi putea susţine niciodată.
Aşa că uite ce vă propun.. Ridic această postare pe blog şi pe forumul Antena 3 ca o platformă de dezbatere privind restructurarea statului în general, a sistemului bugetar în special. Adunăm opinii, facem confruntări on-line până vinerea viitoare, când o să-i aduc în confruntare pe mnistrul muncii (dacă o vrea să vină) şi pe liderii voştri (Vasile Marica deja mi-a confirmat). Şi poate şi pe vreo doi dintre voi. Nu contează că nu sunteţi din Bucureşti. Am posibilitatea tehnică să vă introduc în emisie de aproape oriunde din România. Convingeţi-mă cu argumente să o fac. Poate iese ceva. Poate ne vin idei. Poate ne împăcăm. Poate ne înţelegem mai bine unii pe alţii. Poate trecem mai uşor peste anul acesta şi peste cei ce vor veni. Cu prietenie! Moise.

16 Responses

  1. Sunt total de acord cu ideile tale. Dupa 27 de ani de munca la stat, nu mi-a fost frica si nu am regretat ca am plecat in mediul privat. Dpdpv economic, asa este.
    Sistemul asta nenorocit nu se poate restructura decat prin regandirea totala a modului de functionare, prin refacerea integrala a schemei de relatii intre diversele structuri, prin stabilirea cel putin a unor norme de bun simt privind incadrarea necesarului rezultat (care – iti garantez – ar presupune mult mai putini salariati) si prin marirea salariilor de cateva ori pentru cei ramasi. Dar cel mai mare inamic al acestei potentiale reformari este structura sindicala, care nu are nicio atributie in asigurarea unei eficiente minime a muncii depuse de cei pe care, de cele mai multe ori, nici nu-i reprezinta. Poate ca si legislatia asta sindicala ar trebui reformata.
    Acolo unde am lucrat (la stat), am incercat sa fac asta. Situatia financiara s-a imbunatatit rapid, dar chingile unei legislatii imposibile, la care s-au adaugat corul de plangareti pusi pe liber (si care oricum nu faceau decat sa consume, nu sa produca) au readus in scurt timp situatia la… “normal”.
    Asta e, nici cu educatia (economica) nu stam prea bine.

  2. Intr-o tara fara economie de piata (caci daca jumatate din forta de munca lucreaza la stat nu putem numi economia “de piata”), astfel de idei sunt nepopulare din start. Asa ca nu poate fi profitabil sa le sustii, este ca si cum ai incerca sa vinzi schiuri in Cuba.

  3. Ah, am uitat sa completez ca poate fi profitabil pe termen lung, asta daca nu iti pasa ca “pe termen lung suntem toti morti”!

  4. Frumos si corect citatul din dl Keynes.

  5. In principiu toata lumea admite ca in Romania aparatul de stat este supradimensionat, insa ma ingrijoreaza modul simplist in care se pune problema si se incearca rezolvarea ei, cel putin teoretic. Da, aveti dreptate, sunt prea multi bugetari. Ce facem cu ei? Dumneavoastra aveti uneori un mod brutal de a va exprima, desi in emisiune ati sugerat si gasit deseori solutii.Eu sustin cu tarie ideea ca in Romania Politia Comunitara nu isi are sensul pentru ca se suprapune ca atributii cu alte organisme ale MI . Am avut posibilitatea sa vad cat sunt de neinstruiti si inutili, m-au amendat pt ca aveam masina scumpa, etc, i-as da pe toti afara, dar!.. nu asa, pur si simplu, de maine. Nu rezolvam problemele majore ale unui stat bolnav, fara principii, nu schimbam mentalitati prin asta.
    Sa ne intelegem: in Romania sunt multi bani si ar putea fi mult mai multi. Daca as avea un PIB dublu incepand cu anul asta, tot as face restructurare, insa mai intai le-as da oamenilor astora posibilitatea sa plece sa lucreze undeva.
    Ca paralela: primarul Tiomisoarei, care a reusit in 20 de ani cca 12 km de centura, care leaga numai nordul cu estul orasului si atat, a introdus o taxa pentru transportatorii straini care tranziteaza orasul. Atentie, numai pentru cei straini, ca zice:” cum sa-i taxez in plus pe timisorenii mei”?? :) )) Pai… ok zic, si unul care vine de la Arad si merge la Resita ce face? Pe unde sa treaca?? Prin Deva-Lugoj-Caransebes-Resita?? Cam asa e cu restructurarea, o faci si nu dai nicio sansa economiei private sa se dezvolte. Sunt mut.
    Ideea ca cine-i destept traieste si cine nu, moare, nu o pot agrea. Nu merge treaba cu bisturiul, ci scoti bisturiul dupa ce ai aruncat bani in economia privata, dupa ce nu-i mai sufoci pe aia care produc, pentru ca specialistul in cafea ce pleaca de la stat sa aiba macar posibilitatea ca privatul sa-l bage in seama.
    Pai… sa privim in jur: economia privata gafaie serios, s-a sufocat anul trecut, si care a rezistat va muri incet anul asta cu 16% impozit in loc de 3%. Daca eu as fi un bugetar destept, competent, dar liberal declarat, seful meu mi-ar “amenda” orientarea politica si mi-ar ura “drum bun”, credeti ca cineva ar mai fi interesat maine cat sunt eu de competent? Va marturisesc ca am cunoscut multi oameni de afaceri care ar fi fost o data interesati de serviciile mele, dar s-au dus in cap si ei intre timp. Unii au lucrat pentru statul roman si asta le-a fost fatal, e trist si adevarat.
    Deci, d-le Moise, cata vreme nu avem regandit sistemul contabil, cata vreme nimeni nu are curajul sa reduca fiscalitatea, cand ministrul finantelor se uita cat incaseaza si ne spune ca din cat avem dam numai salarii si NU ARE FANTEZIA sa vada in paralel modalitati de finantare a economiei prin investitii MAJORE, cat timp vor ramane incompetenti si spagari care decid pentru noi toti, omul ala – bugetaru – dar si colegul lui – ala de la privat – sunt victimele sigure ale unui sistem bolnav, muribund, daca nu cumva se va intampla ominune… care o fi ea.

  6. in asia nu e protectie sociala..ar fi bine sa fie si la noi…si atunci poate romanii ar vrea sa munceasca mai mult…iar bugetarii sunt 3 pe un post…multi dintre ei sunt plimbatori de hartii…dar noi sa fim sanatosi

  7. eu zic asa domnul guran:puneti mana pe un pix sau pe un computer si notati.cati profesori sunt in finlanda,ca am inteles ca sunt cei mai performanti in europa la invatamant sau in polonia ca la fel sunt cei mai buni in fostele state comuniste.raportati domnilor la total populatie si strigati la guvern sa faca locuri de munca ptr 8-9 mil de cetateni si atunci se regleaza toate.si nr de pensionari si nr de bugetari.chemati domnul guran pe domenii specialisti si analizati.cati trebuie sa fie in armata,cati in politie ,cati in servicii,cati in sanatate.comparati cu ce e in ungaria ,cehia si polonia,eventual portugalia si irlanda.chemati pe cineva de la ambasada tarilor respective sa descrie cum e la ei.in seara asta l-am auzit pe dl guran vorbind despre lemnele de foc..eu stiu ca inainte sa vorbesti si sa scrii trebuie sa citesti..lasand taierile ilegale la o parte care sunt fapte penale..restul trebuie analizat si cantarit.padurea creste in fiecare an si ce nu se recolteaza se degradeaza.normal e sa recoltezi atata masa lemnoasa cata creste intr-un an si sa o valorifici.lemnul care putrezeste in padure e chiar periculos ptr ca devine gazda daunatorilor.problema mare a padurilor este a drumurilor de exploatare care lipsesc in zone unde nu se exploateaza tot lemnul posibil si zonele unde se exploateaza pana la ras . e un subiect complex la fel si impaduririle si rolul lor ecologic, de protectie a eroziunii solului de recuperare a terenurilor degradate, de fixare a pantelor si malurilor apelor ,etc..un pret are un ha de padure de plantat la campie,alt pret pe coasta muntelui ,un pret il are in teren de lunca si alt pret in nisipuri.1 mil de euro pe 100 de ha mi se pare mult .puteti lua un normativ cati puieti se pot planta pe zi de catre un om,cat costa un puiet. la un ha intra 4*4 schema deci 625 de puieti sau 2*2 2500 de puieti ce se mai inlocuieste ,ca se mai usuca..dar nu cred ca se duce un ha la 10.000 de euro..in niciun caz..eu zic maxim 3000 de euro..asa la prima vedere fara sa stiu cat costa puietul da mai mult de 10 lei nu cred si plantatul 2-3 lei maximum hai 4 ..calculati .eu am terminat liceul silvic dar nu am practicat prea mult ,dvs puteti gasi un specialist care sa va lamureasca mai bine.cel mai bine e ca lucrurile sa fie clare si limpezi.atata costa ,atata s-a furat sau nu..scuzati greselile nu am mai avut timp sa corectez..

    • D-le Laurentiucat, pe hartie se pot face multe calcule, care de care mai precise si valoroase, numai ca vedeti dumneavoastra, e ca teoria din facultate care nu prea se potriveste cu practica uneori, chiar daca e corecta intru totul. Sa presupunem ca dorim in Romania un profesor la 30 de elevi, cel mult 30… Sa zicem ca ar fi suficienti si relativ potrivit numarul actual al celor din invatamant, ca sa avem un invatamant … performant. Eu va intreb insa: daca or fi prea multe materii? Daca ar fi mai bine sa nu mai scoatem oameni de cultura generala, ci sa incercam sa-i profilam inca din casa a IX-a? De ce sa invete .. stiu eu? trigonometrie in loc de anatomie, daca omul doreste sa devina medic? Pai in cazul asta tot ar trebui sa plece o parte din sistem, ca nu mai au de lucru, nu? Sa continuam sa ne imaginam ca 50 de mii de profi sunt in plus in sistem acum cand stam de vorba. Ii dam afara, dar cum?.. Gramada? Cu salarii compensatorii? Avem invatamant privat care sa-i absoarba, sau o sa inceapa sa zideasca de maine (probabil ca nu ar fi capabili si nici zidul nu ar rezista prea mult).
      In ceea ce priveste padurea, desigur ca 1 mil euro la 100 ha e mult ori din ce pozitie ai privi lucrurile, e ca si cu tratamentul bolnavilor de sida si licitatia lui Cercel..

      • eu am zis sa ne uitam la finlanda si la polonia ,nu am zis nici ca-s multi,nici ca-s putini.nu asta conteaza ci rezultatul,tanarul absolvent, adica ce iese din scoala si cum se integreaza el in societate.cum raspunde pregatirea sa la cerintele societatii,nu numai ale economiei.de ex .am vazut niste emisiuni la tv in care copiii polonezi faceau comunicare pana in clasa a 4- a,.desen,muzica si multa educatie fizica(in polonia fiecare scoala are bazin de inot-asa ziceau).nu invatau nimic concret doar sa comunice,sa socializeze,sa-si diferentieze aptitudinile..in finlanda am vazut despre cum e pregatit corpul didactic..acestia fac 3 sau 4 ani pedagogie,si alte materii de genul tehnicii predarii si numai un an de specializare pe disciplina pe care o predau..nu pricep de nu luam modelele cele mai bune si le aplicam la noi.ce sa zic de invatamantul japonez..unde te crucesti la statistici.dar macar sa le luam pe astea de langa noi ,cu modele apropiate,ma uit la emisunea d-lui guran si vad ca vrea altceva ..dar se baga in multe chestii ptr care nu este pregatit,nu le stapaneste..absolut de loc..nu sa zic ca macar are habar si nici macar nu arata modele comparative.adica la toate intrebarile alea din emisiune sa dea si un raspuns la ceva.sa propuna o idee.nu originala ci imprumutata.in domeniul invatamantului sa propuna modelul polonez sa zicem.in fiscalitate,modelul german.la agricultura..cel unguresc sau polonez.,la comunicatii cel sud coreean .sunt o multime de solutii..de aratat..decat sa bata apa in piua 45 de minute pe o tema pe care nu o epuizeaza oricum si nu are niciun efect..mai bine da 10minute de prezentare concisa si clara a unui model..doar scheletul..actiunea pe larg si rezultatele.eventual aplicabilitatea la noi.sper ca asta sa fie o idee..

  8. Cum spuneam, trebuie sa va raportati la realitatea din Romania, altfel riscati sa va doriti sa fiti Stalone si sa nu reusiti. :)

  9. care e realitatea din romania?pai ideea e ca pleci de la realitate dar te uiti spre viitor.eu am zis sa vedem cum e la altii intai..poate mai trebuie sa angajam..si sa luam resurse din alta parte.am zis eu sa dam afara? am zis doar sa alegem unde vrem sa mergem,dupa care alegem modelele si le adaptam la posibilitatile noastre.trebuie sa actionam cumva dar sa facem o alegere pe termen lung,negociata,explicata, care sa intruneasca o majoritate.eu nu-mi doresc decat sa fiu sanatos ca pomana stiu ca nu primesc de la nimeni.

  10. Dumneavoastra ati afirmat: :strigati la guvern sa faca locuri de munca pentru 8-9 mil de cetateni si atunci se regleaza toate”, iar mai apoi “trebuie sa actionam cumva dar sa facem o alegere pe termen lung”, “poate mai trebuie sa angajam si sa luam resurse din alta parte”. Romanul se pricepe ca de obicei la toate si, unde nu stie, cauta modele. Sa fim sanatosi!

  11. eu am zis ca solutia sunt mai multe locuri de munca ,si sa nu inventam roata neaparat .dvs ce idei aveti?

  12. @Moise,
    Serile trecute, marele economist L. Croitoru, la o emisiune concurenta avansa vreo 250.000 de posturi taiate. Intrebat care ,a dat-o in balbaiala. Patriciu zice de vreo 500.000, dar nici el n-a putut identifica cine ar fi acestia. Cand i-a chemat presedintele pe guvernanti sa-i ia la rost pe chestia asta toti ministri au inceput sa se planga de faptul ca ministerele lor sunt subdimensionate. Blaga a baiguit ceva despre politia comunitara. Eu personal, nu prea am treaba cu bugetarii astia decat cat sa-mi platesc impozitele si stiu ca nu stau la coada. De aceea as lansa o intrebare ca ipoteza de lucru: pe care bugetari sa-i dam afara daca am face si noi un Guvern privat?

  13. @Moise,
    Ti-a recitit comment-ul. Bine, bine, daca privatii sunt la munca, si daca n-ar fi pensionarii, somerii si”asistatii social” tu cu cine ti-ai face audienta? Asa, ca sa fiu si eu malitioasa…
    Off topic: in general, statul nu-si incaseaza veniturile numai din taxe si impozite de la privati. Ar fi interesant sa analizam si de ce statul nu-si incaseaza veniturile de acolo de unde trebuie sa le incaseze…

  14. realista abordare, as vrea sa pot face un site in care toti cei ce lucreaza in mediu privat sa poata posta experientele personale avute la intalnirea cu bugetarii. mi-as dori enorm sa poata posta toti cei patiti nemultumirea, umilinta si scarba cu care sunt tratati de catre bugetarii din spitalele de stat (asistente si medici care nu pricep ca un cetatean ce lucreaza in mediu privat nu poate lipsi cu orele de la servici si nici nu se poate invoi de cate ori ar avea nevoie) nu mai vb de circa financiara sau politie. pana la urma inclusiv salariu minim la privat este mai mic decat la bugetari si credeti-ma, se castiga cu mai multa sudoare decat la bugetari. nu am pic de simpatie pentru bugetari si asta pentru ca eu platesc asig de sanatate dar sunt obligata sa ma duc la clinici particulare, platesc la fondul de pensii dar sunt sigura ca nu voi mai apuca pensie de stat. uitati=va la bugetarii ale caror salarii le finantam toti cum va privesc de sus, ca si cum ati fi la mana lor si mai plangeti-le de mila ….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 28 other followers